www.publi24.ro 15000015 Ploiesti
OPORTUNITATE DE INVESTIȚIE ȘI DEZVOLTARE Vă propunem spre vânzare un teren cu suprafața de 10.000 mp, situat în intravilanul Municipiului Ploiești, într-o zonă aflată în continuă dezvoltare, cu acces facil către Centura de Vest, Autostrada A3 și principalele artere de transport din județul Prahova. Terenul beneficiază de o poziționare strategică, fiind potrivit atât pentru investiții pe termen mediu și lung, cât și pentru dezvoltări viitoare cu destinație industrială, logistică, comercială sau servicii. Caracteristici: • Suprafață teren: 10.000 mp • Deschidere aproximativă: 42 ml • Adâncime aproximativă: 240 ml • Categoria actuală: Intravilan Arabil • Acces direct din drum • Amplasare în Municipiul Ploiești • Zonă cu acces rapid către infrastructura rutieră majoră Un avantaj important al proprietății îl reprezintă faptul că rețeaua de energie electrică a fost adusă până la limita proprietății, facilitând demersurile necesare pentru realizarea viitoarelor racordări, în funcție de proiectul și necesarul investițional. Potențial investițional: ✔ Parc fotovoltaic Suprafața și amplasarea permit analizarea unei investiții în producția de energie regenerabilă, într-un sector aflat în continuă dezvoltare. ✔ Platformă logistică sau depozitare Poziția terenului oferă premise excelente pentru dezvoltarea unor spații logistice, depozite, centre de distribuție sau activități de transport. ✔ Parc industrial ușor Posibilitate de dezvoltare pentru hale de producție, ateliere, servicii industriale sau activități conexe. ✔ Showroom și spații comerciale Vizibilitatea și accesul facil pot susține dezvoltarea unor spații comerciale, reprezentanțe sau centre de servicii. ✔ Investiție pentru dezvoltare urbanistică viitoare Zona este într-un proces continuu de extindere și modernizare, iar terenul poate reprezenta o investiție cu perspectivă de valorificare superioară în viitor. Perspective urbanistice: Conform documentației existente, terenul este încadrat în prezent ca intravilan arabil. În funcție de strategia de dezvoltare a zonei și de reglementările urbanistice viitoare, există posibilitatea promovării unor documentații de urbanism (PUZ/PUG), care pot permite schimbarea funcțiunii și introducerea unor reglementări favorabile construirii, cu respectarea legislației și avizelor necesare. Această caracteristică oferă investitorilor oportunitatea de a achiziționa un activ cu potențial de creștere a valorii pe termen mediu și lung. Avantaje principale: • Teren situat în intravilanul Municipiului Ploiești • Suprafață compactă de 10.000 mp • Acces facil către Centura Vest și A3 • Potențial pentru investiții industriale, logistice, comerciale sau energetice • Posibilitate de valorificare prin dezvoltări urbanistice viitoare • Zonă aflată în expansiune Pentru informații suplimentare, documentație urbanistică și programarea unei vizionări, vă stăm la dispoziție.
www.publi24.ro 49400049 Ploiesti
The Black Swan, agenția ta imobiliară, vă propune spre vânzare un teren strategic situat în municipiul Ploiești, pe Strada Mărășești, Nr. 474, într-o zonă cu un profil logistic și industrial în plină expansiune. Proprietatea beneficiază de un Certificat de Urbanism recent (17.02.2026), care clarifică potențialul maxim de dezvoltare. Terenul are o suprafață de 10.001 mp, cu o deschidere generoasă de 40,67 ml. Ceea ce face această proprietate cu adevărat valoroasă este mixul de reglementări urbanistice care permite atât dezvoltări comerciale/industriale, cât și zone de servicii sau agrement. Puncte Cheie (Analiza Urbanistică 2026): Zonă Construibilă (UTR M3): O suprafață de aproximativ 2.900 mp (fâșia dinspre stradă, după zona de protecție) este destinată activităților mixte: instituții, servicii, comerț, depozitare en-gros și producție mică nepoluantă. Capacitate de Construire: Beneficiați de un POT de 50% și un CUT de 1.5, cu un regim de înălțime de până la P+2. Zonă de Infrastructură (UTR TE): Primii 27,5 metri de la axul străzii sunt rezervați pentru utilități și acces, asigurând o distanță optimă față de fluxul de trafic. Zonă de Agrement (UTR V): Partea din spate a terenului este reglementată ca zonă verde/agrement, ideală pentru facilități sportive, parcuri proprii sau ca rezervă strategică (necesită PUZ pentru alte funcțiuni). Limitări Importante: Terenul se învecinează în spate cu zona de protecție a Centurii Ploiești (DN), aspect critic pentru planificarea accesului secundar sau a rețelelor tehnice. Locație și Conectivitate Amplasamentul pe Strada Mărășești asigură un acces rapid către Centura Ploieștiului și DN1, fiind situat într-un nod logistic major unde activează companii de renume. Este locația ideală pentru un sediu de firmă care combină birourile reprezentative la stradă cu spații de depozitare sau zone de recreere în spate. Specificații Tehnice: Suprafață: 10.001 mp - Front stradal: 40.67 m - Regim înălțime: P+2 (H max la cornișă 12m) - POT / CUT: 50% / 1.5 - Utilități: Apă, Gaz, Canalizare, Energie Electrică disponibile în proximitate. Proprietarul este deschis și către forme alternative de colaborare: închiriere, superficie sau concesiune, adaptate nevoilor proiectului dumneavoastră. Comision 0% pentru cumpărător. Link prezentare video: Canal-ul de YouTube - The Black Swan - youtube.com/shorts/2e5z4zd_8nM?si=FNO-oZhM56-mNq_p Pentru mai multe detalii și pentru a programa o vizionare, va stam cu drag la dispozitie!
www.publi24.ro 500012 Ploiesti
Investitie (depozite, constructii, parcari tiruri etc.) - vand teren in suprafata de 10.000 mp, cu deschidere 40ml, situat in apropiere de Selgros Ploiesti, Atac, Jumbo (zona Pasaj Centura Vest), cu acces imediat spre DN1 si DN72.
www.publi24.ro 602 BLEJOI
Terenul extravilan este situat la baza pasajului suprateran, pe partea stângă în sensul de mers Ploiești Shopping City - Blejoi. Suprafața totală 3100 mp, deschidere 4 m, lungime 713 m.
www.publi24.ro 57000012 Chitila
Vă propunem spre achiziție o hală industrială modernă, cu o suprafață construită de 499 mp și teren în suprafață de 904 mp. Spațiul este compartimentat eficient: 364 mp sunt dedicați zonei de producție sau depozitare, iar 65 mp includ birouri, grupuri sanitare, bucătărie și spațiu tehnic. Imobilul este amplasat în zona Rudeni–Chitila, în imediata apropiere a Centurii Bucureștiului, beneficiind de acces rapid de pe drum asfaltat. Construcția este realizată pe structură metalică, cu pereți și acoperiș din panouri sandwich de 10 cm, oferind eficiență energetică și durabilitate. Dotări și facilități: • branșament electric 30 kW • racord la gaze naturale • sistem fotovoltaic 5 kW • pompă de căldură hibridă (gaz + electric) • ventiloconvectoare pentru încălzire și răcire • puț forat la 25 m (documentație pregătită pentru autorizare Apele Române) • fosă septică echipată cu separator de grăsimi și hidrocarburi • sistem de detecție incendiu • sistem de alarmă și supraveghere video Curtea este amenajată cu gazon și sistem automat de irigații, iar accesul este complet betonat (beton elicopterizat), asigurând manevrabilitate facilă pentru orice tip de activitate. Proprietatea reprezintă o alegere ideală pentru activități de producție, depozitare sau ca investiție. Preț de vânzare: 570.000 € + TVA (cu taxare inversă – nu se achită TVA în cazul achiziției de către o firmă plătitoare de TVA). Beneficiați GRATUIT de consultanță și sprijin în obținerea finanțării, prin colaborările noastre cu brokeri financiari de top. Oferta este gestionată de agenția EBA Real Estate.
www.publi24.ro 126500 Ciofliceni
Acest teren intravilan de 1100 mp situat pe malul Lacului Snagov cu deschidere la apa este ideal pentru construcții rezidențiale. Cu o deschidere de 9 m și o lungime aproximativă de 90 m, lotul oferă un spațiu generos pentru casa visurilor tale Casa de pe lac. Zona beneficiază de toate utilitățile necesare, facilitând astfel orice proiect de construcție. Situat în exteriorul vest al Vladiceascăi, terenul se află într-o regiune liniștită, cu acces ușor la drumuri principale. Explorează acest teren promițător și programează o vizionare pentru a descoperi potențialul său.
www.publi24.ro 21000030 Miercurea Sibiului
Teren intravilan agricol de vanzare in zona Industrial Vest Sibiu, cu o suprafata de 7000mp, acesta are o deschidere la drum 35 metri, lungime 200 mp. Utilitatii in zona: curent electric, apa, canalizare, gaz. Cu oportunitati de investitie si acces auto. Terenul se afla intr-o zona in continua dezvoltare, cu acces facil catre autostrada, zone comerciale, pretabil pentru hale industriale. Pret: 210.000€ Cod ofertă / ID: P21682 Sună-ne acum la 0369.823.823 și află detalii despre această proprietate de vanzare din Sibiu, dar și despre alte proprietăți potrivite pentru tine. Apartamente de vanzare Sibiu Case de vanzare Sibiu Informatii speciale: 1. Descarcă aplicația de mobilul tau "TABOO Imobiliare" din Apple Store, Google Play sau Huawei AppGallery pentru a afla instantaneu noile proprietăți care intră pe piață. 2. Dacă ai o proprietate pe care vrei să o vinzi sau să o închiriezi, suntem aici pentru tine! Contactează-ne pentru o evaluare gratuită fără obligații și vei descoperi avantajele de a lucra cu o echipă dedicată și experimentată. 3. Dacă vrei sa incepi o cariera de agent imobiliar, suna la 0369.823.823 si programeaza o intalnire pentru a afla toate beneficiile si avantajele. Intra pe www.TABOO.ro și descoperă cele mai recente oferte, actualizate zilnic.
www.publi24.ro 15000022 Miercurea Sibiului
Teren intravilan de vanzare cu suprafata 7.000 mp in zona Industriala Vest Sibiu, zona cu numeroase fabrici, hale si depozite in imediata apropiere. Terenul are o suprafata mare, cu o deschidere de 26cm si o lungime de 261 metri, ceea ce face ca acest teren sa fie pretabil pentru foarte multe activitati comerciale ca de exemplu: hala, depozit, fabrica, parcari si multe altele. Utilitatile se afla in imediata apropiere, zona acoperita de transport in comun. Pret: 150.000€ Cod ofertă / ID: P22656 Sună-ne acum la 0745.424.548 și află detalii despre această proprietate de vanzare din Sibiu, dar și despre alte proprietăți potrivite pentru tine. Apartamente de vanzare Sibiu Case de vanzare Sibiu Informatii speciale: 1. Descarcă aplicația de mobilul tau "TABOO Imobiliare" din Apple Store, Google Play sau Huawei AppGallery pentru a afla instantaneu noile proprietăți care intră pe piață. 2. Dacă ai o proprietate pe care vrei să o vinzi sau să o închiriezi, suntem aici pentru tine! Contactează-ne pentru o evaluare gratuită fără obligații și vei descoperi avantajele de a lucra cu o echipă dedicată și experimentată. 3. Dacă vrei sa incepi o cariera de agent imobiliar, suna la 0745.424.548 si programeaza o intalnire pentru a afla toate beneficiile si avantajele. Intra pe www.TABOO.ro și descoperă cele mai recente oferte, actualizate zilnic.
www.publi24.ro 10000010 Popesti-Leordeni
* Sos. de Centura - Soseaua Oltenitei DN 4 - Autostrada A0 * * Comision ZERO! * Posibilitatea de plata in rate! - Loturi terenuri intravilane industriale cu suprafete cuprinse intre 1.000 mp si 3.500 mp, destinatie constructii hale, depozite, comert, birouri, saloane organizari evenimente, etc. - P.O.T. maxim = 70%. - Acces din Soseaua Oltenitei DN 4 si Soseaua de Centura, in apropiere de autostrada A0 din jurul Bucurestiului - locatia ideala pentru businessul dumneavoasta, avand si o legatura foarte buna cu autostrazile A2 si si A1. - La suprafata lotului se adauga si cota parte din drumul de acces (asfaltat) cu latime de 9 m, calculata in functie de lotul achizitionat, contra cost. - La limita terenurilor avem apa, curent, gaze. - Se pot achizitiona si suprafete mai mari de 3.500 mp, prin alipirea mai multor loturi. Preturi: * Lotizare actuala: 100 euro mp; * Suprafata mai mare de 5.000 mp: 80 euro mp; * Suprafata mai mare de 10.000 mp: 70 euro mp. - La achizitionarea cu plata in rate cu avans de 25%: * Rate pe 1 an: 110 euro mp; * Rate pe 2 ani: 120 mp; * Rate pe 3 ani: 130 mp. ** Foto hale cu titlu de prezentare. Informatii suplimentare la telefon.
www.publi24.ro 16000068 Timisoara
Proprietar vând teren intravilan, foarte bine poziționat la centura Timișoara, Giarmata Vii, zona A. Terenul este situat între centura Timișoara și Giarmata Vii. Terenul are suprafața de 2337m2 și este la centura Timișoara cu acces și din spate partea de Giarmata Vii, respectiv cu proiect de construire drum de acces. Are o suprafață bună care se pretează pentru investiție sau pentru construcții imobiliare rezidențiale sau comerciale. Are toate actele la zi și este disponibil imediat. Prețul este de 70 Euro m2 negociabil.
www.publi24.ro 750032 Drobeta-Turnu Severin
Vand teren Drobeta Turnu Severin 2956 mp, fs. 20 ml 75 eur mp
www.publi24.ro 220022 Seciu
Teren 1353 mp Boldesti Scaeni, cartier Seciu, Prahova -- 11 KM distanta de Ploiesti Preț: 28500 EUR, Negociabil Proprietatea beneficiază de: Infrastructură modernă: Drum asfaltat și acces facil Utilități complete: Toate rețelele (apă, curent, canalizare, gaze) se află la hotar, facilitând orice tip de proiect Aspect și potențial de dezvoltare: Ideal pentru construcția unei case, grădinițe, afaceri sau alte proiecte profitabile Flexibilitate de utilizare: Posibilitatea de numeroase oportunități pentru investitori
www.publi24.ro 50500100 Ploiesti
REMAX vă propune spre vânzare un teren intravilan generos, cu o suprafață de 5029 mp, situat în zona Exterior Est a orașului Ploiești, pe Strada Titan. Această proprietate oferă un potențial excelent pentru dezvoltare, având acces facil la utilități. Terenul beneficiază de o amplasare strategică, aproape de facilități și transport public, ceea ce îl face o oportunitate de investiție rară. Nu ratați ocazia de a achiziționa acest teren cu un preț competitiv de 50,500 EUR. Contactați-ne pentru mai multe detalii și pentru a programa o vizionare.
www.publi24.ro 37000036 Ploiesti
SPARK EXPERT IMOB va prezinta spre vanzare un teren intravilan situat într-o zonă foarte bună din Municipiul Ploiești, la aproximativ 750 m de centru, pe strada Gageni. - Terenul beneficiază de acces din ambele străzi, lucru foarte important pentru orice dezvoltare comercială sau de servicii. Detalii teren Suprafață: 1.018 mp PUZ aprobat P + 2 Două fronturi stradale Zonă locuită dens, cu trafic auto și pietonal constant Acces rapid către centru și principalele artere ale orașului Avantaje principale Poziție foarte bună într-o zonă urbană deja dezvoltată Vizibilitate excelentă datorită amplasării în intersecție Posibilitate de organizare separată pentru clienți și aprovizionare Teren eficient pentru dezvoltare comercială, fără costuri inutile generate de suprafețe prea mari Lipsa unei unități comerciale moderne în imediata apropiere Potrivit pentru ; -supermarket sau magazin de proximitate -clinică medicală -birouri -servicii -clădire mixtă comercial / administrativ Terenul a fost cumpărat inițial pentru dezvoltarea unei clădiri de birouri, însă proprietarul a achiziționat ulterior un imobil deja construit în Ploiești, iar proiectul nu mai face parte din planurile actuale. Este un teren cu poziție foarte bună, acces facil și potențial real pentru dezvoltare rapidă într-o zonă cu trafic și populație stabilă.
www.publi24.ro 45499813 Varsatura
Teren suprafata totala 3338 mp, plus cladire birouri de 283 mp amprenta. Intre drumul care duce la Brico si fabrica Boneta. Utilitati pe teren(apa, gaz, canalizare, electricitate). Terenul este situat pe coltul Sos. De Centura cu drumul catre Brico. Deschidere mare pe 2 laturi. Pretabil spalatorie auto, salon de evenimente(proiect existent inclus in pret), hale, blocuri, locuri de joaca etc. De VANZARE sau DE INCHIRIAT (inclusiv SUPERFICIE). Accept schimb cu apartamente.
www.publi24.ro 750000 Ploiesti
Se vinde un teren intravilan cu suprafata de 10000 mp, situat pe DN 72, la iesirea din Ploiesti spre Targoviste, langa firma B&B. Frontul stradal este de 35 ml la DN 72. Mai exista un al doilea acces la un drum secundar. Certificatul de urbanism prevede urmatoarele valori : POT 35%; CUT 0.7. Toate utilitatile sunt in zona. Pentru proiecte mai mari se poate mari suprafata la 25000 mp.
www.publi24.ro 39 Sag
Vand teren 32 100 mp teren intravilan : SCHIMB CU APARTAMENT, CASA PUZ aprobat; Curs constructii; Zona industriala + zona de sport și agrement, sala evenimente nunti; Scos integral din circuitul agricol front 80 m x 400 m; Apartine de Comuna Sag; 250 m de Calea Sagului cu drum de acces pe langa General Beton; Preţ 39 euro mp Pret negociabil !!PROPRIETAR !!
www.publi24.ro 18332040 Craiova
Agentie vând teren intravilan 4583 mp,Centura de Nord- Betoniera ,Rovine2-Fabrica de Betoane,deschidere la strada 18m,utiliatati in zona ,pretabil constructi case,hale,depozite,pret.40 euro mp negociabil ,tel.
www.publi24.ro 15000030 Buzau
Teren intravilan iesire spre Ploiesti Reprezentanta Ford 5000mp deschidere 36m la E85 COMISION 0 Pret: 30 mp neg. Tip imobil: Teren intravilan Localizare: Calea Eroilor Iesire spre Ploiesti, langa reprezentanta Ford Hanul lui Tinta Jud. Buzau Suprafata teren: 5.000mp Deschidere: 36m la DN 2 E85 Utilitati: apa, curent electric Pret: 30 mp neg. Modalitati de plata: Se accepta credit ipotecar si se ofera consultanta gratuita in vederea obtinerii acestuia sau numerar. Situatie juridica a imobilului: Acte pregatite pentru vanzare. Proprietatea se vinde de catre Agentia Imobiliara Prima Casa Buzau
www.publi24.ro 60000187 Branesti
Vand 3200 mp teren intravilan, centura Branesti, la strada Macaralelor, deschidere 8,30 m aproape de A2. Pretul e de 20 d euro mp nenegociabil.
www.publi24.ro 49000030 Timisoara
. Vindem teren intravilan Timisoara, langa soseaua ocolitoare, in zona "Drumul Boilor", cu o suprafata de 16.000 mp, accesul se face pe drum de pamant. Front generos, pretabil investitie. Pretul este de 30 Eur mp negociabil. Nu se percepe comision de la cumparator. Mai avem disponibile inca 2 parcele in zona - cu acces pe drum asfaltat, utilitati: - 11.300 mp pentru pretul de 30 Eur mp - negociabil; - 5.000 mp pentru pretul de 40 Eur mp. - negociabil .
www.publi24.ro 21780009 Miercurea Sibiului
Va oferim spre vanzare un teren intravilan situat in judetul Sibiu, zona Continental cu o suprafata totala de 24.000 mp. Terenul se afla in zona Industriala Vest, in imediata apropiere de DN 1 si autostrada. Datorita pozitionarii foarte bune terenul este pretabil pentru diverse activitati, comerciale sau industriale. Terenul este compus din 2 parcele, una de 14.000 mp si una de 10.000 mp si se pot vinde impreuna sau separat, avand 2 fronturi de latime 112 ml. POT 80%, regim de inaltime pentru depozit parter+etaj, pentru servicii si birouri P+3+ER. Pretul afisat include tva de 21%. Pret: 2.178.000€ Cod ofertă / ID: P28083 Sună-ne acum la 0369.823.823 și află detalii despre această proprietate de vanzare din Sibiu, dar și despre alte proprietăți potrivite pentru tine. Apartamente de vanzare Sibiu Case de vanzare Sibiu Informatii speciale: 1. Descarcă aplicația de mobilul tau "TABOO Imobiliare" din Apple Store, Google Play sau Huawei AppGallery pentru a afla instantaneu noile proprietăți care intră pe piață. 2. Dacă ai o proprietate pe care vrei să o vinzi sau să o închiriezi, suntem aici pentru tine! Contactează-ne pentru o evaluare gratuită fără obligații și vei descoperi avantajele de a lucra cu o echipă dedicată și experimentată. 3. Dacă vrei sa incepi o cariera de agent imobiliar, suna la 0369.823.823 si programeaza o intalnire pentru a afla toate beneficiile si avantajele. Intra pe www.TABOO.ro și descoperă cele mai recente oferte, actualizate zilnic.
www.publi24.ro 30250011 Timisoara
Teren extravilan pretabil servicii industriale de vanzare in Timisoara, zona Mehala, Exterior Vest. FOXFORT propune teren extravilan pretabil servicii industriale de vanzare in Timisoara, zona Mehala, avand o suprafata de 27.500 mp, numar fronturi 1 si deschiderea de 82 ml la un drum de pamant. Utilitati: utilitati in zona. Pretul este de 302.500€ + comisionul standard al agentiei. Se accepta ca si modalitate de plata surse proprii sau credit bancar. ID intern: V6191
www.publi24.ro 250012 Drobeta-Turnu Severin
Vand teren extravilan, situat in Drobeta Turnu Severin, zona Crihala, centura catre Timisoara, in suprafata de 2200 mp, front stradal 37 m, pret negociabil 25 euor/mp.
www.publi24.ro 3000 Chiajna
inchiriez teren cu vizibilitate fff mare din centura BUCURESTI,tripla deschidere str soarelui chiajna..termen ffff lung,,5ron mp dezmembrat din 10000mp
www.publi24.ro 120000 Braila
Teren pe centura Brailei intre soseaua Focsani și fostul Complex de porci. 1,2 ha. Deschidere 24 m la centura.
www.publi24.ro 65000455 Galati
Potential prin personalizare proprietate situata in oras zona dr de Centura AcasA Imobiliare face cunoscuta oferta de vanzare a unei proprietati situate in oras, o pe strada paralalea cu drumul de Centura. Proprietate formata din teren in suprafata totala de 500 mp si constructie in suprafata desfasurata de 143 mp formata din demisol si parter (finalizata in proportie de 45%). Suprafata construita la sol este de 72 mp. Drumul de acces este pietruit, in zona mai sunt case construite. Proprietatea este intabulata, actele sunt la zi; situatie juridica clara. Pentru mai multe detalii si confirmari va stam la dispozitie la numarul de telefon 0747.942.362- Alexandru, AcasA Imobiliare.
www.publi24.ro 54600035 Dragomiresti-Deal
Teren. 15.600 mp, intravilan, cu o pozitionare excelenta, in Dragomiresti Vale cu acces rapid din Centura Bucuresti. Forma terenului este trapez, cu 2 fronturi stradale (68 si 59 m) Strada este asfaltata, accesul este rapid din Centura Bucuresti si utilitatile sunt chiar langa teren. Va stau la dispozitie pentru mai multe detalii despre imobil sau despre conditiile de vanzare! Razvan Badea
www.publi24.ro 43680028 Dragomiresti-Vale
Teren. 15.600 mp, intravilan, cu o pozitionare excelenta, in Dragomiresti Vale cu acces rapid din Centura Bucuresti. Forma terenului este trapez, cu 2 fronturi stradale (68 si 59 m) Strada este asfaltata, accesul este rapid din Centura Bucuresti si utilitatile sunt chiar langa teren. Va stau la dispozitie pentru mai multe detalii despre imobil sau despre conditiile de vanzare! Razvan Badea
www.publi24.ro 42000028 Dragomiresti-Vale
Teren 15.000 mp, intravilan, cu o pozitionare excelenta, in Dragomiresti Vale cu acces rapid din Centura Bucuresti. Forma terenului este dreptunghi, cu 2 fronturi stradale de 38m. Strada este asfaltata, accesul este rapid din Centura Bucuresti si utilitatile sunt chiar langa teren. Va stau la dispozitie pentru mai multe detalii despre imobil sau despre conditiile de vanzare! Razvan Badea
www.publi24.ro 62439132 Giroc
De vanzare: Teren extravilan arabil 4.803 mp – locatie excelenta, aproape de centura Timisoara Sud FOXFORT propune de vanzare teren extravilan arabil cu suprafata de 4.803 mp, situat intr-o zona strategica, ideal pentru investitie agricola sau dezvoltare viitoare. Caracteristici: - Lungime: 364 ml - Front stradal: 13 ml - Acces facil: la doar 913 m de drumul asfaltat - Localizare excelenta: - 1,3 km pana la urcarea pe centura sud Timisoara; - 2,5 km pana la Complexul Flonta. Teren cu potențial ridicat, potrivit pentru activitati agricole sau ca investitie pe termen lung. Pretul este de 62.439€ - Comision 0%! Se accepta ca si modalitate de plata surse proprii sau credit bancar. ID intern: V7821
www.publi24.ro 502 Baldovinesti
De vânzare Teren în Baldovinești Brăila, pe Centura Brăila - Galați în suprafață de 31.500 mp cu deschidere la DN2b de 45m. Conducta de gaz la limita proprietății. Poziționat într-o zonă în curs de dezvoltare, unde se pot face hale industriale sau de depozitare, parcare pentru camioane, etc... Se vinde lotul întreg, nu vând pe loturi. Prețul este 5 mp Pentru orice alte detalii vă rog sunați.
www.publi24.ro 32000023 Chiajna
Oportunitate strategică de investiție în cel mai puternic pol logistic de la intrarea în Capitală! Vă propunem spre achiziție un teren industrial premium cu o suprafață de 13.850 mp, situat pe Strada Italia în Chiajna, într-o zonă industrială consolidată, imediat după Divertiland. Proprietatea este poziționată ideal, în vecinătatea imediată a marilor retaileri și operatori logistici (ID Logistics / Carrefour, Interbrands Orbico, Moara de Cereale SRL). Ghidul Galeriei Foto: - În prima imagine am evidențiat cu verde geometria curată a terenului și cele două drumuri de acces cu o lățime generoasă de 9 metri. - În următoarele imagini puteți vizualiza amplasamentul exact în raport cu marii vecini industriali (ID Logistics / Carrefour, Interbrands Orbico, Moara de Cereale SRL) și conexiunea directă cu infrastructura majoră. Avantaje Competitive și Specificații Tehnice: - Locație strategică: Acces ultra-rapid către Autostrada A1 (București - Pitești) și Centura București, ideal pentru distribuție națională și regională. - Configurație Premium: Suprafață generoasă de 13.850 mp, perfectă pentru optimizarea fluxurilor de producție, depozitare sau parcare de TIR-uri. - Dublu Acces (evidențiat cu VERDE în schiță): Terenul beneficiază de deschidere și intrare din două drumuri distincte, ambele cu o lățime de 9 metri (marcate clar cu verde în galeria foto). Această lățime este ideală pentru a permite încrucișarea a două TIR-uri fără blocaje, facilitând manevrele logistice complexe și organizarea unor fluxuri separate de aprovizionare/expediție. - Vecinătăți de Top: Zonă de tranzit intens, înconjurată de parcuri logistice de clasă A și depozite de anvergură. - Utilități: Zonă industrială dezvoltată, pretabilă pentru branșamente rapide la rețelele de utilități necesare fluxurilor industriale. Ideal pentru: - Dezvoltare hale industriale, depozite logistice sau centre de distribuție. - Hub de curierat, transport și logistică "Last Mile". - Sediu de companie cu spații de depozitare și birouri. - Bază de utilaje sau parcare logistică auto/TIR. Profitați de expunerea excelentă și de potențialul logistic maxim al acestei parcele într-o zonă unde terenurile libere de o asemenea anvergură devin o raritate! Contactați-ne astăzi pentru detalii suplimentare, consultarea documentației sau programarea unei vizionări la fața locului!
www.publi24.ro 4202 Popesti-Leordeni
Soseaua de Centura intre Popesti Leordeni DN4 si Glina, 5 km de Autostrada Soarelui A2 si 3 km de Autostrada de Centura A0, teren in suprafata de 19.825mp, deschidere 40m la Soseaua de Centura. Terenul beneficiaza de gaze, curent 220-380v (punct trafo la 20m distanta), apa (put forat la 110m adancime). Clasificare conform PUG și Certificat de Urbanism: zona M2 subzona mixta ( depozitare si activitati industriale si de productie), POT 50%, CUT 1.5, H 10m.
www.publi24.ro 43000011 Domnesti
Hala industrială premium de vânzare – Domnești, poziție strategică la centură O oportunitate excelentă pentru companii care caută un spațiu modern, eficient și bine poziționat pentru dezvoltarea activităților logistice, de producție sau showroom. Această hală industrială nouă este amplasată în Domnești, cu acces rapid la linia de centură, oferind conectivitate facilă către principalele artere din jurul Bucureștiului. Detalii proprietate: • Suprafață utilă totală: 386 mp • Suprafață teren: 900 mp • Hală open space: 342 mp • Spații de birouri: 89 mp Caracteristici tehnice hală: • Construcție pe cadre metalice • Panouri sandwich de 10 cm • Înălțime: 7,2 m la coamă / 6,2 m la streașină • 2 uși de acces marfă • Pardoseală industrială elicopterizată • Curent trifazic (26 kWh) • Sistem de împământare Utilități și dotări: • Gaz + centrală termică Ariston • Încălzire cu calorifere • Aer condiționat • Puț de apă + fosă septică Securitate și siguranță: • Sistem antiefracție • Supraveghere video (DVR) • Sistem antiincendiu • Senzori de fum Spații birouri: • Finisaje moderne • Parchet • Geamuri termopan • Uși de calitate Proprietatea este ideală pentru depozitare, producție, logistică sau activități comerciale, oferind un echilibru optim între funcționalitate, accesibilitate și imagine profesională. Oferta aparține agenției EBA REAL ESTATE. Pentru detalii suplimentare sau programarea unei vizionări, vă stau la dispoziție.
www.publi24.ro 510012 BARCANESTI
Vind teren intravilan 2200mp din totalul de 3700 mp, sau intreaga parcela, linga Liceul Agricol Barcanesti si Luk Oil. Zona in dezvoltare. Terenul are iesire la strada pe doua laturi .Utilitati in zona Pret negociabil incepind de la 51 Eur mp, suprafata totala: 3700, Front stradal: 11m. Doritorii imi pot lasa mesaj in privat aici pe site
www.publi24.ro 13000013 Giroc
Oportunitate excelenta pentru investitori si dezvoltatori Se ofera spre vanzare un teren compact in suprafata de 1ha, cu o geometrie dreptunghiulara, situat strategic in exteriorul centurii Timisoara SUD, in dreptul localitatii Urseni-Rudicica Terenul este pozitionat in exteriorul centurii a 4 parcela, si beneficiaza de indicatori tehnici excelenti pentru o viitoare dezvoltare logistica, comerciala sau servicii mixte. Este localizat in apropierea noului sens giratoriu de pe centura de sud, nod rutier esential care va asigura extinderea si modernizarea arterelor de acces secuncare in viitorul apropiat. Configuratia dreptunghiulara permite o parcelare ulterioara, optimizand la maxim suprafata utila neta, in cazul realizarii unui PUZ, fara restrictii CFR. Parcela este situata la o distanta sigura de peste 200m fata de axul caii ferate, fiind complet scoasa din zona de protectie de siguranta CFR(fara restrictii tehnice de construie din partea retelei feroviare) Acces pe drum in exploatare, practicabil, eliminand riscul de teren infundat si oferind o cale clara de acces auto Terenul este ideal pentru o strategie de tip buy and hold - investitie pe termen mediu-lung, sau pentru initierea unui plan urbanistic zonal, depozitare, service auto, hale de productie usoara sau showroom. Pret 13 euro mp COMISION 0%
www.publi24.ro 230012 Drobeta-Turnu Severin
de vânzare teren...2000 mp...15 m front stradal...utilitățile la limita proprietății...curent electric,fibra optica, gaz,apa...zona de locuințe și societăți comerciale.... Acces în doua minute din bulevardul Nicolae Iorga și Centura de lângă Banovița. Terenul are o suprafață plană...situat la strada Numar cadastral 57769...intabulat în Cartea Funciara...
www.publi24.ro 42838602 Timisoara
Teren situat intre Timisoara si Covaci, cu acces direct la Centura Nord in suprafata de 152.995 mp. PUZ aprobat pentru zona industriala, activitati economico-comercial, depozitare si prestari servicii. Pretul solicitat de proprietar este de 4.283.860 Euro negociabil. Video de prezentare se gaseste pe canalul de YouTube al agentiei imobiliare ImoPuls : @ImoPulsAgentieImobiliara
www.publi24.ro 75000113 Mosnita Noua
Proprietar, vand teren locatie ideala, aproape de Timisoara, langa centura pe str Codobaturii, cu utilitati. Front stradal generos 19 ml, ideal pt constructia unei case individuale sau duplex ( Certificat de urbanism disponibil ). Pret 75000 , usor negociabil Detalii la nr de tel .
www.publi24.ro 580012 Targoviste
TEREN INDUSTRIAL 4.300 MP CENTURA TÂRGOVIȘTE DUBLA DESCHIDERE 1- Sos Gaesti, 2- Strada de acces asfaltata. Terenul beneficiază de deschidere 12m la Șoseaua Găești și deschidere 115m la alta strada de acces asfaltata, oferind posibilitatea unei dublei deschideri și a unui acces foarte bun. Teren industrial in zona de comert cu multiple magazine. Dubla deschidere Acces din Șoseaua Găești plus acces suplimentar din strada secundară Poziționare în imediata apropiere a Centurii Târgoviște Potrivit pentru hală, depozit, logistică, producție, parc auto sau activități comerciale Se poate achiziționa separat sau împreună cu terenul de 4.200 mp, aflat în prelungire cu deschidere 36m la str Laminorului (centura) pentru o suprafață mai mare și acces suplimentar (vezi poza 2)
www.publi24.ro 250 Ploiesti
Inchiriez (pe termen lung) teren in Strejnicu, 800 mp, deschidere 13m. Pretul poate fi negociabil, in functie de termenul si scopul inchirierii.
www.publi24.ro 70000001 Ploiesti
White Mountain Property are placerea sa va ofere spre vanzare acest teren situat in apropierea centurii Ploiesti si a viitoarei autostrazi A3. Zona ofera acces rapid spre artere importante si spre Capitala, fiind situata la o distanta relativ mica de Bucuresti. Teren este extravilan, arabil, are o suprafata de 50 ha si deschidere generoasa la DN72 Ploiesti-Targoviste. Este situat in apropiere de Centura Ploiesti si viitoarea Autostrada A3, facilitand accesul la reteaua rutiera nationala si conectivitatea cu alte regiuni. Conform noului PUG, terenul este amplasat intr-o zona mixta IS ID si are un potential incredibil pentru investitori si dezvoltatori care cauta sa constuiasca facilitati industriale, depozite sau unitati de productie, avand in vedere amplasarea sa strategica pentru transportul de marfuri si logistica. Pret 15 E mp Pentru detalii suplimentare si vizionari, ma puteti contacta la: +40 727 606 074 sau la adresa de e-mail: [email protected]. ID intern: DGCC MS 280923 PLO 2
www.publi24.ro 110000 Galati
Se oferă spre vânzare, în regim de urgență, teren intravilan în suprafață de 550 mp, având amplasate pe acesta două hale, reprezentând o oportunitate excelentă pentru activități de depozitare, producție, service, logistică sau investiție. Proprietatea beneficiază de toate utilitățile necesare desfășurării imediate a activității: - energie electrică; - gaze naturale; - apă curentă; - canalizare. Principalul avantaj îl reprezintă terenul, care oferă posibilități multiple de dezvoltare, extindere sau reorganizare a spațiului în funcție de necesitățile viitorului proprietar. Proprietatea este disponibilă imediat. Preț: 110.000 Euro negociabil. Se acceptă și schimb cu apartament în Galați sau Bucuresti, plus diferență de preț. Pentru informații suplimentare, fotografii, video de prezentare și programarea unei vizionări, vă rog să mă contactați telefonic sau în privat.
www.publi24.ro 502 Berceni
Oportunitate dezvoltare imobiliară Teren Vărăști imediat dupa comuna Berceni 3 km(Build-to-Suit) Dețin un teren în Vărăști, situat chiar la intrare, vizavi de China Shop, lângă benzinărie și la doar 600 m de Penny. Caut un partener chiriaș cu o idee de business, care își dorește ca construcția să fie realizată de la zero exact după cerințele și specificațiile sale, urmând să o închirieze pe termen lung. Eu mă ocup de finanțarea și ridicarea construcției conform proiectului stabilit împreună. Suprafață teren 3000 m Pentru detalii și propuneri, mă puteți contacta la numărul de telefon .
www.publi24.ro 1530000 Dragomiresti-Vale
SpecificatiiDescriere Teren industrial 45.000 mp, d=111.59 ml Centura Bucuresti Nord, Chitila Dragomiresti Vale Logistic Park Utilizări: 1. Cea mai bună locație logistică din România 2. Locația industriei ușoare 3. Altă unitate de depozitare Acces: 1. Autostrada Bucuresti-Pitesti 2. Autostrada Bucuresti-Ploiesti 3. DN7 4. DN1 5. pe șoseaua de centură spre autostrada București-Constanța Locație: Între șoseaua de centură de nord și a doua șosea de centură în construcție. 2,5 km nord-vest de șoseaua de centură. Suprafata teren: 45.000 mp Deschidere la drum: 111.59 ml Amenajarea orașului: Terenul este în prezent extravilan, dar până la sfârșitul anului 2025 va fi intravilan printr-un PUG întocmit de municipalitate. In plus poate fi transformat în: Planificarea urbană a zonei poate include funcția de birou, logistică, spații de depozitare, cu următorii coeficienți: Ocupație: 60% Valoare de utilizare volumetrică: 6 Inaltime max.: D+P+2 Investiții în zonă: Terenul este situat la 10 km de Piata Victoriei, intr-o zona la cativa km de Colosseum Mall. La mai puțin de 500 de metri se află noul Golf & Country Club Bucharest care va fi dezvoltat de Swiss Golf & Leisure Development. (În prezent, în faza 1) Cartier: Spicul, Autoklass (Mercedes, Chrysler, Dodge, Ford, Jeep) Dotari: gaz, curent Preț oferit: 1.530.000
www.publi24.ro 15 BERCENI
Descoperiți o parcelă impresionantă de 10.449 de metri pătrați de teren, cu o deschidere generoasă de 34 de metri direct la Drumul de Centură Ploiești. Această parcelă versatilă, actualmente destinată utilizării agricole, oferă o bază ideală pentru o multitudine de posibilități de dezvoltare. Indiferent dacă vă imaginați un proiect industrial, rezidențial sau chiar înființarea unei stații de alimentare cu benzină, această proprietate oferă fundația ideală pentru proiectul dvs. ambițios. Caracteristici Cheie: Locație: Situat strategic de-a lungul Drumului de Centură Ploiești Sud, asigurând accesibilitate și vizibilitate deosebite. Suprafață: O suprafață generoasă de 10.449 de metri pătrați, oferind spațiu din belșug pentru proiectul dvs. gândit. Front: Se mândrește cu o impresionantă deschidere de 34 de metri către Drumul de Centură, facilitând intrarea și ieșirea cu ușurință. Flexibilitate în Utilizare: Zonarea permite o gamă largă de aplicații potențiale, făcând din această investiție una cu potențial nelimitat. Vânzare Directă de la Proprietar: Această proprietate excepțională este disponibilă direct de la proprietar, eliminând orice comisioane intermediare. Preț: Preț: O rată incredibil de competitivă de doar 15 euro pe metru pătrat, oferind valoare excepțională pentru investiția dvs. Nu ratați această oportunitate rară de a achiziționa această parcelă de teren de primă importanță, învecinată cu Drumul de Centură Ploiești. Contactați direct proprietarul pentru a explora posibilitățile nenumărate care vă așteaptă. Asigurați-vă cota în această locație dinamică chiar astăzi!
www.publi24.ro 21500 Magurele
Vând teren zona Magurele, strada Stejarului, 530m plus cota indiviza drum de servitute. Zona foarte buna în dezvoltare cu vile noi construite în vecinătate, lângă pădure și cu acces rapid la A0 - noua sosea de centura. Utilitati in zona, cota la conducta de gaz plătită. Preț 21500 euro.
www.publi24.ro 500012 Sector 1
Vand teren 5000mp cu posibilitate extindere 10.000 mp, deschidere 40ml, in apropiere de Selgros Ploiesti, Pasaj Centura Vest, DN1 si DN72 Ploiesti-Targoviste, pentru diverse investitii (parcare tiruri, parc fotovoltaice, depozit etc.).